Opțiuni înscriere

    Programul de formare se adresează:
    • persoanelor cu studii superioare, studii medii sau studii postliceale, care doresc să se pregătească în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate, pentru a putea ocupa posturile de la nivelul structurii de management al calității din cadrul spitalelor, conform legii.
    • directorilor medicali, directorilor de îngrijiri ai spitalelor publice, șefilor de secție, șefilor de laborator, șefilor de serviciu pentru secțiile, laboratoarele și serviciile medicale ale spitalului public, care au absolvit un program de formare inițială în domeniul sanitar, dețin o funcție de conducere cu atribuții în acreditare, și au obligația legală (conform OUG nr. 129/2022) ca, în termen de 2 ani de la data intrării în vigoare și ulterior la fiecare 2 ani, să facă dovada absolvirii unuia dintre cursurile de perfecționare de scurtă durată în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, avizate de Ministerul Sănătății.
    Tipul formării:
    Programul de formare este structurat în conformitate cu curriculumul-cadru pentru cursul de formare în specializarea managementul calității serviciilor de sănătate (MCSS) aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 418/2020.
    Programul se poate  organiza pe serii de curs adaptate grupului țintă reprezentat de  categoriile de personal care dețin funcții de conducere prevăzute în legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare.
    Detalii program:
    • Durata programului: 2 săptămâni.
    • Organizare program: online sincron - platforma Zoom
    • Structura programului de formare: conține 3 module care cumulează 50 ore, din care 30 ore de curs magistral, 6 ore de activități practice și 14 ore de studiu individual asistat.
    Taxă participare: 1475 lei.

    Obiectivele  generale sunt reprezentate de însușirea și aplicarea noțiunilor fundamentale în domeniul managementului calității serviciilor de sănătate.

    La sfârșitul programului, cursanții vor trebui:
    • să cunoască organizarea și funcționarea sistemului sanitar din România;
    • să înțeleagă conceptul de calitate;
    • să cunoască principiile de funcționare și organizare a sistemul de management al calității la nivelul unei unități sanitare;
    • să înțeleagă procesul de planificare, implementare, evaluare și control al calității într-o unitate sanitară;
    • să înleagă noțiunile legate de standardizare și acreditare în domeniul sanitar;
    • să cunoască importanța mecanismelor de reglementare și a organizațiilor de acreditare în stabilirea și menținerea unor standarde înalte de calitate a asistenței medicale.

    La sfârșitul programului, cursantul va trebui:
    • să aibă abilități practice necesare pentru a implementa și susține practicile de asigurare a calității  și de îmbunătățire continuă a calității la nivelul unei unități sanitare.
    • să cunoască și să mențină standardele de calitate aplicabile
    • să cunoască și să aplice instrumentele care să conducă la îmbunătățirea și adaptarea continuă a practicii medicale pentru a îmbunătăți rezultatele asistenței medicale.

    1. Evaluarea formativă (realizată în timpul orelor de activitate practică), care constă în:
      • Analiza unui proces dintr-o unitate sanitară, folosind indicatori de evaluare a calității
      • Întocmirea unei diagrame de flux
      • Elaborarea unei proceduri pentru procesul identificat
    2. Examenul final de absolvire (evaluare sumativă), care constă într-un test online cu 20 (douăzeci) de întrebări din tematica parcursă, pe platforma Perfmed.
    Responsabil curs: Dr.Alexandroaie Carmen Anca / Dr.Dragomirișteanu Aurora
    Secretar didactic: Adam Gianina-Adina
    Autoînscriere (Cursant)
    Autoînscriere (Cursant)